Puiul de vultur zbura alături de tatăl lui legănat de vântul nărăvaș. Erau la înălțimea de unde orizontul se deschidea sub forma unui cerc - planau deasupra lumii.
- Tată, tu cunoști locuitorii de jos, pe cei care umblă în două picioare? Am auzit că sunt neasemuit de inteligenți și domină tot Pământul. Ei poruncesc chiar și la obiectele fără viață și acestea îi ascultă. Este ceva nemaipomenit.
- Auzi, cred că mama ta ți-a citit tare multe povești. Oamenii sunt alcătuiți la fel ca și noi: din carne și sânge. Doar că într-adevăr au o minte formidabilă și o folosesc pe deplin. Noi doar zburăm și vânăm, ne facem cuiburi în vârfurile munților și supraviețuim.
- Tată, dar mama mi-a spus că ei trimit ceva ca o bilă de foc și ne omoară. Trebuie să avem grijă.
- Da, fiule, în privința aceasta avem nevoie de mare atenție. Ști, unii oameni nu prea au suflet. Dar știu un om care a avut grijă de un pui de vultur și i-a salvat viața.
- Hai tati te rog spune-mi povestea..., se tângui puiul făcând o rostogolire în zbor.
- Când ajungem acasă, deocamdată trebuie să găsim mâncare că dacă nu..., vru să continue dar un avion sparse liniștea împărăției cerului și pe cât de repede se apropie tot așa și dispăru în depărtări.
- Wow, tată, ce a fost asta? Pasărea oamenilor? Uite ce dâre albe a lăsat în urma lui. Nu miroase bine deloc, e un fel de fum.
- Copile, să o ștergem urgent până când nu se împrăștie. E otravă curată.
- Păi cum tată? Nu înțeleg, de ce ar împrăștia oamenii otravă? Până și eu care sunt mic știu că ea va ajunge pe pământ, oamenii o vor respira. De ce fac asta?
- Of, băiatule, curiozitatea ta mă termină. Eu de unde să știu? Lasă-i în pace. Oamenii își fac multe lucruri rele unii altora. N-ai vrea să ști ce mănâncă, odată am gustat și am zăcut trei zile bolnav.
- Ce înseamnă bolnav?
- E atunci când vrei să zbori și nu poți!
- Oare oamenii nu sunt bolnavi după câte se petrec acolo jos?
- Ba da, însă am auzit că ei au ceva care îi vindecă. Mi-a spus un vultur bătrân cum funcționează. Cică beau cu apă ceva mic, alb și rotund apoi se fac bine. Numai că nu ține mult, trebuie să aibă multe chestii din acelea la îndemână.
- Da, tată. Bunicul mi-a spus ceva asemănător. Ai știu că oamenii au un zeu atotstăpânitor?
- Ei, copile, tu gândește-te la ce o să mâncăm diseară, lasă poveștile cu oameni. Bunicu' e senil, nu mai știe ce vorbește. Mi-a umplut și mie capul cu prostii. Auzi la el, cică zeul ar fi o hârtie cu care cumperi lumea, sănătatea, viața și moartea. S-ar numi "ban". Hai să fim serioși, oamenii sunt prea deștepți să creadă în așa ceva. Fiule, strigă vulturul tare, avem noroc, văd un iepure, nu are cum să-mi scape.
Vulturul se năpusti ca o săgeată înspre pradă. Știa exact cum avea să lovească, deja se bucura la gândul unei cine în familie și spera ca băiatul lui să devină și el un vânător și să lase la o parte aceste povești nefolositoare despre oameni.
A fost momentul în care se auzi o detunătură. Apoi aripi deschise larg și o ultimă privire înspre înălțimi la doi ochi ce vegheau de sus.
Întuneric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu