miercuri, 11 februarie 2015

Mentalitatea învingătorului și respectul față de Timp

    Să lămurim, învingătorul este opusul pierzătorului. Pentru a putea stabili cine ce este ar fi nevoie de o dispută. Ce altă dispută mai mare există decât viața de zi cu zi?
    În ordine, avem disputa și acum vom stabili regulile iar la sfârșitul jocului vom anunța câștigătorul. Acum voi fi un scenarist de Hollywood si voi afirma următoarele (viața oricum bate filmul) : Singura regulă este că nu există nicio regulă!
Let the games begin!
    Viața, deși ar putea fi, nu este o joacă. Este formată în termeni simpli de acel Tu, locul în care trăiești, ceea ce faci, familie si oamenii cu care te înconjori și interacționezi. Nu ar fi necesar să transformi totul într-o competiție uitându-te la viața celorlalți și dorindu-ți să posezi tu ceea ce celălalt are mai mult ca și tine. E suficient să-ți trăiești viața așa cum este ea dar să fi conștient că trecerea clipelor este călătoria ta prin timp. Ai putea fi un învingător prin simplul fapt că apreciezi tot ce ai lângă tine.
    Învingătorul este în primul rând o persoană bună, cei răi nu pot câștiga – este o lege a Universului. Mai apoi, învingătorul este o persoană calmă și inteligentă. El știe că accesul la adevărata putere din interior nu poate fi obținută prin neliniște și nesiguranță. Doar un calm desăvârșit descoperă puterea voinței. Iar o voință de neclintit se formează cu ajutorul inteligenței. Să știi ce vrei și mai apoi cum să obții ce vrei. Dar mai este un lucru mai important, însăși marele secret al învingătorilor: Să nu cedezi niciodată!
    Acum obiectivul este fixat și sunt acești aliați sufletești. Nimic nu pare a fi imposibil. Dar totuși ai putea rata obiectivul. De ce? Tocmai din cauza a ceea ce-ți dorești. Dorințele pot fi pătimașe. Așa că ai grijă la ce-ți dorești nu fiindcă s-ar putea să se îndeplinească, ci fiindcă se va îndeplini. Ce am spus e un paradox? Cum poți fi un pierzător când ți-ai împlinit visul și ai demonstrat celorlalți că ai obținut ce ai vrut? E simplu, totul pe lume are un preț. Iar prețul dorințelor tale ești tu însuți. Întrebarea este cât de mult ești dispus să plătești. Care este moneda mă întrebi? Timpul. Totul se plătește în timp. Ești administratorul propriului timp, iei dintr-o parte și adaugi în altă parte. Mai târziu le aduni și le scazi și refaci calculele să vezi dacă nu ai greșit. Timpul își face și el calculele sale ca să te controleze să vadă dacă nu ai greșit. El, prin însăși natura lui, nu poate greși niciodată.
    Deci, obiectivul inimii, a sufletului și a minții tale este fixat. Dacă reușești să-l atingi va fi tot ce ți-ai dorit tu mai mult pe lume. Va veni și fericirea la pachet. Da, fericirea este un bonus, așa ca un zâmbet trecător al biruinței. Ca o paranteză, când vezi un om zâmbind te uiți la un câștigător.
    Atingerea obiectivului ar fi injustă fără utilizarea unei alte arme din arsenalul invizibil și anume gândirea pozitivă. Ce este aceasta și cum ajută? Din păcate pentru mine nu am plăcerea să vă explic deoarece toată lumea știe. Dar puțini oameni apelează la această forță superioară. Mă voi folosi de o ilustrare. Gândirea pozitivă este pentru om asemeni apei și luminii soarelui pentru o plantă. Lăsate fără ele (și înainte de a muri) o plantă se va chinui să le obțină. Dar dacă le are atunci se poate dezvolta.
    Gândirea pozitivă ar trebui să fie ceva natural, de la sine înțeles. Pentru a-ți schimba gândirea trebuie ca percepția asupra lumii să fie alta decât cea de până acum. Ea începe atunci când poți vedea lucrurile dincolo de aparențe. E greu de văzut ceva important în tot amalgamul întâmplărilor zilnice. Iar acel ceva important apare când vizualizezi imaginea de ansamblu – the big picture. Restul le tratezi ca atare, nimic nu schimbă nimic atâta timp cât lucrul important pentru tine nu se modifică.
    În afara gândirii pozitive, învingătorul are energie. Și are multă energie deoarece nu și-o risipește pe treburi neimportante. O fixează pe scopul propus și în rest se bucură de sprijinul gândirii pozitive care conservă energia. Atunci când o utilizezi, energia este precum erupția unui vulcan, mătură totul în cale și nimic nu-i poate face față. Un vulcan erupe și apoi e nevoie de mult timp pentru a o face încă o dată.
    Revenim la timp – acest aliat și totodată dușman al omului. Dar tu hotărăști de partea cui e timpul. Ca să obții ce vrei ia doar atât timp cât e necesar.
    Învingătorul are încredere. În el însuși și în tot ce-l înconjoară. Când încrederea este lângă el, speranța pleacă deoarece nu mai e nevoie de ea. De ce să speri că vei avea succes când poți fi sigur de asta? Încrederea înseamnă siguranță deplină că visele devin realitate, că dorințele prind viață. Orice obstacol pălește în fața a așa ceva.
Doi oameni stau la linia de start. Sunt pregătiți să dea tot ce au mai bun pentru a învinge. Unul va fi câștigător iar celălalt învins.
    Uită-te în oglindă. Nu te uita la reflexia chipului tău ci privește-te față în față. Ești tu împotriva ta. Înainte de a face față lumii trebuie să te învingi pe tine. Ești dispus, aplicând tot ce știi, să concurezi într-o competiție împotriva ta? Evident că da fiindcă oricum faci aceasta zi de zi și clipă de clipă. Vrei să-ți demonstrezi că poți fi mai bun decât ești, că poți avea ce-ți dorești. Ei bine, dă-i drumul, fă-o în continuare, o faci bine, probabil ai deja nivel de maestru.
    A, am uitat un lucru important. În orice competiție (chiar și una fără reguli) există întotdeauna un arbitru. Nu este conștiința – am amintit-o fiindcă despre ea voi vorbi altă dată. Este Timpul. Cel mai bun arbitru, perfect imparțial. De fapt aproape că nici nu-i pasă de joc. Rolul lui mai mult este de a se uita pe cronometru și de a fluiera la momentul dat sfârșitul.
    Învingătorul este în primul rând o persoană bună. Și în ultimul rând o persoană care zâmbește. Zâmbește atunci când se uită în oglindă, le zâmbește celorlalți, zâmbește vieții și timpului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu