Acum câteva zile am fost la un verișor de-al meu în vizită. După ce m-a poftit înăuntru și mi-a oferit o cafea m-a rugat politicos să-l scuz fiindcă a intervenit ceva și e nevoit să plece urgent până într-un loc. Mi-a spus că nu lipsește mult și că voi avea ocazia să mai stau puțin de vorbă cu nepoata mea Emma că și așa am ocazia să trec rar pe la ei din cauza distanței ce ne desparte. La revenirea lui urma să servim masa principală a zilei și să petrecem o după-masă plăcută iar seara să ne uităm la un meci de fotbal - juca naționala României (hai Hagi!.. am glumit).
Am fost de acord și m-am dus în camera ei să o salut (mai nou copii au nume străine ori excentrice. Ce s-a întâmplat cu Ana și Maria sau Ion și Vasile, nu mai sunt la modă?). Ușa era deschisă și am văzut-o pe Emma în fața calculatorului cu căștile pe urechi și pierdută probabil într-o visare copilărească. Când m-a văzut și-a dat jos căștile, s-a uitat la mine, m-a salutat și a zâmbit.
- Ce asculți, am întrebat-o? Probabil Justin Bieber sau Miley Cyrus, am încercat o glumă deși aveam șanse mari să ghicesc dinainte răspunsul.
- Nu, ascult Queen, mi-a spus serioasă.
S-a lăsat o clipă de tăcere în care eu nu am reușit să-mi ascund mirarea dar nici respectul.
- Sigur cunoști formația, mi-a spus ea. E muzică bună. Și acum sunt artiști excelenți dar parcă cei vechi cântau mai din suflet. Mie îmi place să ascult o melodie adevărată. Tu ai umblat la discotecă când ai fost copil? Eu ador să dansez.
- Da, în anii 90 am colindat discotecile cu prietenii și ne-am distrat foarte tare, i-am spus încercând să rămân în prezent dar frânturi de amintiri mă trăgeau în trecut.
- Ce muzică era atunci, mai știi?
- N-aș putea uita dar să-i enumăr pe toți ar fi prea mult timp. Pe câțiva ți-i spun: Masterboy, Ace of Base, DJ Bobo, Mr. President, Captain Jack, 2Unlimited, Blue System, Haddaway, Snap!, Culture Beat, Corona, Captain Hollywood, Coolio și atunci când se impunea câte un blues ne vrăjea Toni Braxton.
- Nu cred că îi cunosc..., și dădu din umeri. Hai mai vorbește-mi de perioda respectivă. Cum era atunci? mă întrebă cu mult entuziasm în glas. Aveați telefoane mobile?
- Da, am râs cu poftă. Nu arătau ca și cele de acum dar aveam. De fapt, atunci apăruseră și erau tare scumpe, nu oricine își putea permite. Regele incontestabil al telefoanelor era Nokia. Țin minte modelul 5110 sau mai celebrul 3310 care era vârf de gamă. Și te putei juca "Snake" pe ele și cumva te distrai făcând asta. Tehnologia a evoluat uimitor în ultima perioadă și continuă să o facă într-un mod parcă ireal.
- Nu am fost sigură dacă erau telefoane pe atunci, mi-a aruncat un zâmbet vinovat. Atunci sigur aveați și calculatoare...
- Mai mult sau mai puțin. E amuzant, calculatorul meu era un IBM 386, aveam câteva jocuri pe floppy-uri și în rest nu tare făceam mare lucru cu el, conexiunea la internet era o raritate la vremea respectivă. În schimb ne strângeam cu trupa de prieteni la Internet Cafe și acolo ne duelam în rețea încercând să fim campioni la StarCraft. Iar când nu ne jucam alegeam să vorbim pe mIRC - ceea ce era fenomenal.
- Ce era mIRC-ul? mă întrebă făcând ochii mari.
- Era simplu, deschideai o ferăstruică, îți setai un nick, intrai pe un canal - de exemplu numele unui oraș - și apărea în dreapta o listă cu alte nick-uri ale acelor persoane care utilizau canalul respectiv. Apoi dădeai dublu click pe cine credeai tu la întâmplare și vorbeați...
- Wow, interesant. Deci un fel de facebook preistoric, râse din nou. Și mai povestește-mi te rog, cum mIRC-ul nu mai este, au mai dispărut lucruri odată cu vremea?
- Da, am continuat după o scurtă pauză de gândire. Dar un facebook preistoric ar fi mai degrabă Oracolul. Era un caiet plin cu întrebări. Acestea erau scrise sus la începutul paginii și răspundeau mai multe persoane până se umplea pagina până jos. Doar întorceai filele și așteptai cu sufletul la gură următoarea întrebare... Vedeai și ce au răspuns alții. Dar să revenim, ce a mai dispărut de atunci? De exemplu casetele audio pe banda magnetică sau cele video VHS, aparatele foto cu film, jocurile pe televizor cu Super Mario în prim plan și lista ar putea continua. Însă noi eram mulțumiți cu ce aveam și ne bucuram cum puteam de acei ani, de altfel cei mai frumoși și mai aparte.
- De aceea este copilăria, să te joci, să te distrezi. Cam ce fac și eu printre altele, mi-a zis devenind puțin mai serioasă. Care era jocul tău preferat?
- Să bat mingea în curtea blocului până urlau vecinii bătrâni cu părul alb ce acum nu mai sunt că nu pot dormi din cauza strigătelor noastre. Dar noi nu-i ascultam și dacă totuși coborau la noi atunci fugeam departe pe un câmp și ne continuam jocul acolo. Ajungeam acasă seara rupt de oboseală dar fericit că am dat două goluri.
- Ce altceva mai era plăcut atunci? mă întrebă iarăși tot mai curioasă parcă.
- Țin minte că era un eveniment în oraș dacă vreunul dintre actorii preferați lansa un film de acțiune adevărat, cu un milion de împușcături. Atunci lumea se îmbulzea la cinematograful vechi de o sută de ani și stăteam la coadă multă vreme pentru un bilet. Îmi aduc aminte de actorii cu care am crescut: Stallone, Schwarzenegger, Van Damme, Chuck Norris, Bruce Willis ș.a. Ei mai joacă și azi demonstrând într-un fel, că dacă alegem, timpul e doar ceva în mintea noastră. Însă pentru un singur film am stat două ore la coadă într-o zi de miercuri și am primit bilet pentru ziua de vineri deoarece până atunci se epuizaseră toate. Și în ziua de vineri am acceptat să stau pe scări. Dacă mi-ar fi trebuit loc pe scaun probabil aș fi primit pentru ziua de duminică. Acel film s-a numit Titanic.
- Incredibil cum era atunci. De altfel am văzut și eu Titanic-ul. Este o capodoperă tristă. Dar mai spune-mi, mai vreau să știu... În vacanțe ce făceați?
- Întotdeauna mergeam la țară, la bunici. Ne așteptau cu brațele deschise, ne serveau cu mâncare delicioasă și sănătoasă, uneori ne spuneau povești din timpurile lor și ne făceau toate poftele. Era locul în care ne bucuram cu adevărat de viață, de soare și de distracție sub toate formele și felurile.
- Unchiule, mi-a făcut plăcere să vorbim. Am auzit mașina lui tati, să mergem în bucătărie. O ultimă întrebare mai am totuși. Ce ți-a plăcut cel mai mult în acele vremuri?
- Mi-a plăcut că eram la începutul unui drum care îmi oferea toate posibilitățile din lume.
