Confesiuni către iubita imaginară

     Știu că exiști și în realitate. Mai trebuie doar să te întâlnesc. Vei fi ca și 

prima iubire doar că a șasea poate. Sau a șaptea, nu mai știu. E trist, inocența 

se pierde odată cu primul sărut.
     Hm... Întotdeauna zâmbesc când îmi aduc aminte de prima iubire. Îi știu
prenumele bineînțeles, chiar și numele de familie. Adina – e suficient acum. 

Nu m-am îndrăgostit de ea din prima clipă ci din momentul în care a zâmbit.

Atunci, când am știut că se petrece ceva inexplicabil în sufletul meu am fugit

acasă și am sărit în sus de bucurie și m-am învârtit prin cameră și am râs și 

am pronunțat cu voce tare cuvântul "Yes!". Când m-am liniștit, Fericirea a 

venit la mine și am stat puțin de vorbă.
     - Eu nu voi fi mereu aici, mi-a zis ca unui copil ce eram. Mulți oameni au 

nevoie de mine și voi avea de călătorit mult. Vezi tu, eu sunt singură, nu am 

ajutoare iar pe Pământ trăiesc multe suflete pierdute care mă strigă în multe

feluri și pe multe nume.
     - Atunci te voi mai vedea vreodată? am întrebat deznădăjduit deoarece 

știam ce înseamnă cuvântul "omenire".
     - Desigur. Uite, facem un pact. Am o soluție magică, este scumpă și foarte 

rară. Voi presăra peste tine un firicel și de fiecare dată când o anumită 

persoană te va atinge vei fi fericit. Dar nu uita, funcționează doar când 

Ea te atinge. Trebuie să-mi spui numele iubitei tale cu voce tare ca să înfăptuiesc 

magia.
     - Adina! am exclamat plin de entuziasm.
     Fericirea a plecat în drumul ei dar nu înainte de a-mi vrăji pe față un zâmbet.
     Apoi am auzit ceva așa ca un foșnet. Ori era un clinchet de clopoțel? Dacă
urechile mi-au jucat feste, ochii mei nu m-au păcălit. Am văzut o imagine ca toate
culorile lumii amestecate într-un curcubeu jucăuș. Dragostea personificată nu a 

vorbit cu mine și m-am simțit mai mic decât eram. Când am fost puțin trist că nu 

o înțeleg pesemne că i s-a făcut milă de mine. Atunci mi-a șoptit la ureche că 

nu trebuie să-mi fie frică, ea este pretutindeni, nu mă va părăsi niciodată. 

Este în verdele perfect al unui fir de iarbă, în nemărginitul albastru al cerului, 

în culoarea mov al florilor de liliac, în galbenul răsăritului de soare, pe cerul 

înstelat, în interiorul Lunii, în mijlocul Pământului și pe toată suprafață lui.

Apoi a dispărut rămânând totuși peste tot.
     Revin la viitoarea mea iubită imaginară. E acolo undeva, peste mări și țări și 

stă cu capul între palme, aplecându-l duios și citește aceste rânduri și poate 

nu știe că despre ea vorbesc. Oare cum să o anunț, cum să o întâlnesc?
     Bate cineva la o ușă imaginară. Deschid repede și intră Deznădejdea. Îmi

spune că totul e pierdut, Terra este o planetă imensă, iubita mea e peste șapte 

mări și șapte țări. Mările sunt de fapt oceane pline de rechini și brăzdate

de furtuni neiertătoare, țările sunt continente aride și fără sfârșit. Apoi mă

scutură și-mi urlă să plec pe ușă afară. Ce toantă e, doar eu eram înăuntru, ea a 

venit deci tot ea trebuie să plece. Așa e normal, nu?
     Iubita mea, nu vreau să deviez de la subiect. Aș vrea să-ți mărturisesc că ador

să te văd râzând, înseamnă că ești fericită. Ai zâmbit de 312240 de ori,

aproximativ. Nu ți-am numărat zâmbetele, m-am încurcat pe la mijloc dar am 

reușit să fac o medie.
     Dragostea mea, ești totul pentru mine... toată omenirea, toată Terra, toate 

stelele, Luna și Soarele. Ești Viața mea și te regăsesc în fiecare culoare pictată 

de sufletul meu, în fiecare sunet de râs cristalin. Și ești mai mult decât atât. 

Atunci când mă atingi (pentru că am firicel de praf fermecat) sunt fericit. 

Și dacă acea poțiune magică sau ce o fi ea s-ar fi consumat de atunci eu 

totuși simt totul perfect ca în prima zi.
     Iubire, iartă-mă. Am mințit, inocența nu se pierde odată cu primul sărut. 

Face loc pasiunii și se dezvoltă în ceva indestructibil. Este atunci când două 

inimi se unesc și bat la unison. Când două priviri hotărâte scrutează orizontul 

și zugrăvesc în toate culorile propriul destin...
     M-am trezit la realitate și îmi dau seama ca fiind ocupat cu scrisul nu am 

observat ce repede a trecut timpul. E amiază, imediat am o întâlnire

importantă. Ar fi timpul să plec. Aud ceva mișcare în bucătărie. Cred că s-a 

trezit. I-am pregătit un buchet de trandafiri de un roșu pătrunzător ce atrage

privirea unei femei ca o tainică chemare, apoi când femeia se apropie

mireasma desăvârșește zâmbetul pe chipul ei suav și face ochii să-i 

strălucească ca două astre într-o noapte de vară cu cerul senin. Adina este atât 

de frumoasă iar eu sunt cel mai norocos bărbat din lume.
     Tiiit! Tiiit! ... sună deșteptătorul. Este ora cinci dimineața, începe o nouă zi de
muncă. Trebuie să mă ridic din pat și să mă pregătesc. Am nevoie în primul rând 

de o cafea. Aseară am avut un vis ciudat, am visat cum era când am fost copil.. 

Da, era o fată frumușică pe care am iubit-o așa cum iubește cineva prima dată

la 14 ani. Nu i-am mărturisit niciodată dragostea ce am purtat-o în suflet ca 

și o comoară. Dacă aș putea da timpul înapoi...
     O față somnoroasă se uită la mine. O sărut încetișor și ea zâmbește. Ce noroc
am avut că a fost ea mai curajoasă ca și mine, mi-a spus ea că mă iubește și vrea

să fim împreună.
     Frumoasa mea Adina, într-o realitate ești prima mea iubire, singura și ultima!