O plimbare în trecut

     Acum câteva zile am fost la un verișor de-al meu în vizită. După ce m-a poftit înăuntru și mi-a oferit o cafea m-a rugat politicos să-l scuz fiindcă a intervenit ceva și e nevoit să plece urgent până într-un loc. Mi-a spus că nu lipsește mult și că voi avea ocazia să mai stau puțin de vorbă cu nepoata mea Emma că și așa am ocazia să trec rar pe la ei din cauza distanței ce ne desparte. La revenirea lui urma să servim masa principală a zilei și să petrecem o după-masă plăcută iar seara să ne uităm la un meci de fotbal - juca naționala României (hai Hagi!.. am glumit).
     Am fost de acord și m-am dus în camera ei să o salut (mai nou copii au nume străine ori excentrice. Ce s-a întâmplat cu Ana și Maria sau Ion și Vasile, nu mai sunt la modă?).  Ușa era deschisă și am văzut-o pe Emma în fața calculatorului cu căștile pe urechi și pierdută probabil într-o visare copilărească. Când m-a văzut și-a dat jos căștile, s-a uitat la mine, m-a salutat și a zâmbit.
     - Ce asculți, am întrebat-o? Probabil Justin Bieber sau Miley Cyrus, am încercat o glumă deși aveam șanse mari să ghicesc dinainte răspunsul.
     - Nu, ascult Queen, mi-a spus serioasă.
S-a lăsat o clipă de tăcere în care eu nu am reușit să-mi ascund mirarea dar nici respectul.
     - Sigur cunoști formația, mi-a spus ea. E muzică bună. Și acum sunt artiști excelenți dar parcă cei vechi cântau mai din suflet. Mie îmi place să ascult o melodie adevărată. Tu ai umblat la discotecă când ai fost copil? Eu ador să dansez.
     - Da, în anii 90 am colindat discotecile cu prietenii și ne-am distrat foarte tare, i-am spus încercând să rămân în prezent dar frânturi de amintiri mă trăgeau în trecut.
     - Ce muzică era atunci, mai știi?
     - N-aș putea uita dar să-i enumăr pe toți ar fi prea mult timp. Pe câțiva ți-i spun: Masterboy, Ace of Base, DJ Bobo, Mr. President, Captain Jack, 2Unlimited, Blue System, Haddaway, Snap!, Culture Beat, Corona, Captain Hollywood, Coolio și atunci când se impunea câte un blues ne vrăjea Toni Braxton.
     - Nu cred că îi cunosc..., și dădu din umeri. Hai mai vorbește-mi de perioda respectivă. Cum era atunci? mă întrebă cu mult entuziasm în glas. Aveați telefoane mobile?
     - Da, am râs cu poftă. Nu arătau ca și cele de acum dar aveam. De fapt, atunci apăruseră și erau tare scumpe, nu oricine își putea permite. Regele incontestabil al telefoanelor era Nokia. Țin minte modelul 5110 sau mai celebrul 3310 care era vârf de gamă. Și te putei juca "Snake" pe ele și cumva te distrai făcând asta. Tehnologia a evoluat uimitor în ultima perioadă și continuă să o facă într-un mod parcă ireal.
     -  Nu am fost sigură dacă erau telefoane pe atunci, mi-a aruncat un zâmbet vinovat. Atunci sigur aveați și calculatoare...
     - Mai mult sau mai puțin. E amuzant, calculatorul meu era un IBM 386, aveam câteva jocuri pe floppy-uri și în rest nu tare făceam mare lucru cu el, conexiunea la internet era o raritate la vremea respectivă. În schimb ne strângeam cu trupa de prieteni la Internet Cafe și acolo ne duelam în rețea încercând să fim campioni la StarCraft. Iar când nu ne jucam alegeam să vorbim pe mIRC - ceea ce era fenomenal.
     - Ce era mIRC-ul? mă întrebă făcând ochii mari.
     - Era simplu, deschideai o ferăstruică, îți setai un nick, intrai pe un canal - de exemplu numele unui oraș - și apărea în dreapta o listă cu alte nick-uri ale acelor persoane care utilizau canalul respectiv. Apoi dădeai dublu click pe cine credeai tu la întâmplare și vorbeați...
     - Wow, interesant. Deci un fel de facebook preistoric, râse din nou. Și mai povestește-mi te rog, cum mIRC-ul nu mai este, au mai dispărut lucruri odată cu vremea?
     - Da, am continuat după o scurtă pauză de gândire. Dar un facebook preistoric ar fi mai degrabă Oracolul. Era un caiet plin cu întrebări. Acestea erau scrise sus la începutul paginii și răspundeau mai multe persoane până se umplea pagina până jos. Doar întorceai filele și așteptai cu sufletul la gură următoarea întrebare... Vedeai și ce au răspuns alții. Dar să revenim, ce a mai dispărut de atunci? De exemplu casetele audio pe banda magnetică sau cele video VHS, aparatele foto cu film, jocurile pe televizor cu Super Mario în prim plan și lista ar putea continua. Însă noi eram mulțumiți cu ce aveam și ne bucuram cum puteam de acei ani, de altfel cei mai frumoși și mai aparte.
     - De aceea este copilăria, să te joci, să te distrezi. Cam ce fac și eu printre altele, mi-a zis devenind puțin mai serioasă. Care era jocul tău preferat?
     - Să bat mingea în curtea blocului până urlau vecinii bătrâni cu părul alb ce acum nu mai sunt că nu pot dormi din cauza strigătelor noastre. Dar noi nu-i ascultam și dacă totuși coborau la noi atunci fugeam departe pe un câmp și ne continuam jocul acolo. Ajungeam acasă seara rupt de oboseală dar fericit că am dat două goluri.
     - Ce altceva mai era plăcut atunci? mă întrebă iarăși tot mai curioasă parcă.
    - Țin minte că era un eveniment în oraș dacă vreunul dintre actorii preferați lansa un film de acțiune adevărat, cu un milion de împușcături. Atunci lumea se îmbulzea la cinematograful vechi de o sută de ani și stăteam la coadă multă vreme pentru un bilet. Îmi aduc aminte de actorii cu care am crescut: Stallone, Schwarzenegger, Van Damme, Chuck Norris, Bruce Willis ș.a. Ei mai joacă și azi demonstrând într-un fel, că dacă alegem, timpul e doar ceva în mintea noastră. Însă pentru un singur film am stat două ore la coadă într-o zi de miercuri și am primit bilet pentru ziua de vineri deoarece până atunci se epuizaseră toate. Și în ziua de vineri am acceptat să stau pe scări. Dacă mi-ar fi trebuit loc pe scaun probabil aș fi primit pentru ziua de duminică. Acel film s-a numit Titanic.
     - Incredibil cum era atunci. De altfel am văzut și eu Titanic-ul. Este o capodoperă tristă. Dar mai spune-mi, mai vreau să știu... În vacanțe ce făceați?
     - Întotdeauna mergeam la țară, la bunici. Ne așteptau cu brațele deschise, ne serveau cu mâncare delicioasă și sănătoasă, uneori ne spuneau povești din timpurile lor și ne făceau toate poftele. Era locul în care ne bucuram cu adevărat de viață, de soare și de distracție sub toate formele și felurile.
     - Unchiule, mi-a făcut plăcere să vorbim. Am auzit mașina lui tati, să mergem în bucătărie. O ultimă întrebare mai am totuși. Ce ți-a plăcut cel mai mult în acele vremuri?
     - Mi-a plăcut că eram la începutul unui drum care îmi oferea toate posibilitățile din lume.

Despre nimic

        Oricine vrea să scrie ceva o poate face. E simplu. Învățăm să scriem în clasa I și nu durează mult până facem prima compunere. Peste doar câțiva ani ascultăm șoaptele inimii și așternem rândurile care vor alcătui cea mai frumoasă scrisoare de dragoste dedicată fetei ce ne place. Sau poate ținem un jurnal în care sufletul își dezvăluie temerile și speranțele în vederea călătoriei ce îl așteaptă în această lume. Un jurnal menit să fie recitit peste ani cu o duioșie de neimaginat...
Oricum am scris mult la școală, trebuia cu propriile cuvinte să analizăm opere literare complicate. Mai întâi trebuiau citite, nu? Și când le-a citit am rămas de multe ori vrăjiți de cuvinte. Ele, când sunt aranjate de un maestru, au o putere fermecată. Cunosc ușița către sufletul omului și pătrund fără nicio reținere. Odată intrate provoacă o tornadă și amestecă toate sentimentele între ele până când omul nu mai știe ce simte cu adevărat.
Dacă cineva ar vrea să scrie ar putea-o face fără probleme. Mai trebuie un  subiect și eventual un mesaj de transmis și se poate începe. Scrieți așadar. Eu astăzi voi scrie despre nimic.

Nimicul există peste tot. E parte din timp și din viață. Este atunci când ignorăm nepăsători clipele care trec și nu se mai întorc niciodată. Nimicul este suma lucrurilor fără sens și cu care ne înconjurăm cu atâta plăcere. Atunci când stăm degeaba se cheamă că facem nimic. Sunt locuri în care nu se află nimic, când picăm și nu ne lovim înseamnă că nu am pățit nimic. La diferite întrebări delicate noi ne scuzăm cu "nu am făcut nimic". Sau când suntem întrebați ce s-a întâmplat "atunci și acolo" dar noi nu vrem să vorbim despre asta răspundem cu: Nu s-a întâmplat nimic! Ades ne retragem în nimic fiindcă este cel mai ușor lucru de făcut. Este convenabil să fi impasibil la toate, e greu totuși să-ți pui visurile în căsuța cu amintiri dar procedezi așa tocmai pentru că ai ales să nu faci nimic pentru a ți le îndeplini iar ele singure nu vor deveni niciodată realitate. Asta o știi și tu "dar nu-i nimic... ești consolat de mic...".  Poate ai tot ce-ți trebuie și nu mai e necesar să faci nimic. Nu este o întrebare ci o afirmație falsă.
Ce-ar fi de scris despre nimic și de ce s-ar încăpățâna cineva să abordeze acest subiect inutil? De la ce am pornit? Că oricine poate scrie dacă vrea. De fapt omul dacă vrea poate să facă orice, poate visa și își poate îndeplini visurile. Dacă omul vrea își fixează un țel și-l atinge. Uneori e greu dar niciodată imposibil. Omul stă întins și visează cu ochii deschiși. Nu face nimic, se uită la tavan. Își face ordine în gânduri și elaborează un plan de bătălie. Apoi se ridică, merge la cuier și se îmbracă cu mantia invincibilității. În fiecare casă, pe fiecare cuier stă o astfel de mantie. După ce omul a obținut ce a vrut se odihnește puțin și alege să nu mai piardă vremea fiindcă mai sunt atât de multe de făcut și poate prea puțin timp.
Nimicul are rolul de a scoate în evidență lucrurile importante din viață. Când nu facem nimic ne-am putea gândi să facem ceva fiindcă nu se știe niciodată...
Ar mai fi ceva de spus despre nimic? Desigur, mereu este ceva de spus. Spune-ți voi, eu acum mă retrag și nu mai spun nimic.

IUBIRE FĂRĂ SFÂRȘIT

          Declarațiile de dragoste sunt alcătuite din cele mai frumoase și cele mai cu grijă alese cuvinte din lume. Sunt compuse de suflet și recitate de inimă. Exprimă admirația împletită cu respectul, un sublim concurs al dorinței și pasiunii, o încăierare plăcută între sentimente vechi și cele care abia au luat naștere. Declarațiile de iubire sunt promisiunea că dragostea este mai presus decât viața, că timpul nu înseamnă nimic și nu aparține nimănui, că întreaga ființă este pusă la cheremul celuilalt în nădejdea fermă că va avea parte de căldură unui suflet de o bunătate infinită.

        Te iubesc fiindcă îmi place să te iubesc. Este lucrul la care mă pricep cel mai bine în viață.

        Iubirea este atunci când stai lângă jumătatea ta și o atingi fără motiv iar când privirile voastre se întâlnesc amândoi zâmbiți fiind conștienți de acea clipă banală dar deosebită și care e încărcată cu un farmec aparte și de neegalat.

       Te iubesc pentru că ești răspunsul rugăciunilor mele când am rătăcit în deșertul care ține sufletele captive.

        Iubirea este credința că într-o zi, în pofida tuturor obstacolelor din lume, totul va fi bine.

        Cât de mare este puterea iubirii dacă poate controla inima și mintea unui om? Este atât de mare încât poate schimba lumea.

        Atunci când un om a pierdut totul vine la el Iubirea și-l încurajează. Apoi el merge mai departe înțelegând că viața nu s-a sfârșit.

        Iubirea este atunci când îl pomenești pe celălalt în rugăciunile tale mai mult decât te pomenești pe tine însuți.

        Când iubești pe cineva niciodată nu uiți aceste două expresii și le folosești fără ezitare atunci când e necesar: "Te rog frumos!" și "Mulțumesc!".

        În iubire se aude o întrebare ca și un ecou în jurul lumii: "Mă mai iubești?". Dacă întrebarea este pusă din joacă răspunsul va fi mereu același urmat de râsete cristaline care fac bine amândurora.

        Iubirea este atunci când îndrăgostiții aleargă prin ploaia care i-a surprins căutând adăpost dar se opresc pentru o clipă pentru a se săruta deoarece li se pare romantic.

        Iubirea cu cât este mai matură cu atât este mai complicată fiind supusă într-o oarecare măsură rațiunii.

        Iubirea este atunci când stai lângă ea și o mângăi... dar nu fiindcă ți-a cerut asta, așa vrei tu.

        Îndrăgostiții când nu sunt împreună se uită toată ziua la telefon și atunci când primesc un semn se bucură ca și un copil. Se simt deosebiți pentru că sunt în două locuri în același timp: acolo unde stau și în gândurile celuilalt.

        Te iubesc pentru că fiind lângă tine știu sigur ce este iubirea! O pot defini și descrie, înțeleg ce este și cum funcționează. Orice îndoială a dispărut.

        Iubirea este atunci când îndrăgostiții mănâncă ceapă cu părere de rău :)

        În iubire când faci celuilalt un cadou te bucuri dinainte iar în momentul în care îi oferi surpriza te mai bucuri o dată și mai tare. Nu știi care fericire e mai mare, a ta sau a celui care a primit? Dar partea frumoasă este că nici nu contează.

        Iubirea este atunci când îi duci un buchet de flori doar fiindcă e miercuri sau joi...

        Când ieșim din casă te țin de mână și mă bucur de fiecare dată, de aceea te iubesc.

        Te iubesc fiindcă grija iubitoare a sufletului tău reiese din farmecul privirii tale și văd asta ori de câte ori mă uit la tine.

         Dacă dintre toți pământenii aș putea alege cu cine să fiu te-aș alege pe tine. Aș face asta pentru că te iubesc.

         Iubirea este atunci când în orele târzii, la lăsarea întunericului și a melancoliei, îndrăgostiții își amintesc de toate nebuniile frumoase făcute împreună și știu că acestea vor rămâne amintiri de neuitat.

        Cei ce se iubesc își împărtășesc cele mai mari secrete apoi au grijă să le încuie bine în inimă. Din acea clipă ei se privesc altfel.

          Declarațiile de dragoste conțin printre rânduri taina vieții. Sunt mărturia firească că omul a venit în lume să trăiască prin iubire și tot prin iubire să-și mântuiască sufletul.

OAMENII AU TALENT

    Oare de ce este acest tip de emisiune este lider de audiență în majoritatea țărilor în care se desfășoară? De ce are atâta succes și se bucură de simpatia telespectatorilor și de aplauzele spectatorilor? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în miracole!

     Au nevoie ca să vadă cum un om simplu, cu o viață ca a lor, cu un servici anost, cu diferitele probleme ale fiecărei zile se urcă pe scenă și înfăptuiește un miracol.

    I-am avut pe scenă la noi în țară pe "urmașii" umili ai lui Galliano, Clayderman, Paganini, Pavarotti, Houdini și alți monștrii sacrii ai lumii artistice. Pe lângă acestea ne-au emoționat până la lacrimi diferite performanțe unice, 3 minute de minune desăvârșită înfăptuite de un suflet de om în spatele căruia stă de multe ori o poveste de viață cruntă și nedreaptă.

     Oameni simpli, oameni de lângă noi. Copii cu un dar aparte și al căror viitor strălucește fiind plin de lumină și culoare pe o cale a succesului ce li se deschide înainte.

     Cu fiecare concurent ce apare pe scenă inima noastră bate mai repede și așteaptă cu nerăbdare acea fărâmă de miracol, acel ceva nemaivăzut, acea voce care să-ți facă pielea de găină sau orice altceva care are puterea de a te emoționa până la înălțimea unei culmi pe care nu ai mai urcat niciodată.

     Este ca atunci când eram mici și ne uitam la filmele cu super-eroi și seara când mergeam la culcare ne închipuiam că suntem unul dintre acele personaje și salvăm lumea. Tot așa acum vedem acei oameni care se ridică deasupra normalului iar acest fapt ne dă puterea să continuăm să credem că viața este acel loc fermecat în care visele pot deveni realitate dacă avem destulă putere să credem neîncetat în ele.

     În etapele următoare, în semifinală sau în finală deja știm despre ce e vorba și ei nu prea mai reușesc să ne surprindă cu ceva nou, miracolul și-a mai pierdut din strălucire odată ce a fost dezvăluit. Dar dacă totuși reușesc contrariul atunci cu siguranță merită să câștige marele premiu.

     Eu cred că toți oamenii sunt talentați. De exemplu bunicii noștri. Sunt printre cei mai talentați oameni din lume. Părinții părinților noștri, acele persoane încântătoare cu părul alb care plâng de fiecare dată când plecăm de la ei și spun că iarăși le rămâne casa pustie. Apoi ne dau mereu o plasă cu de-ale gurii. Au avut grijă de noi și ne-au purtat în brațe fără să se plângă că-i doare spatele, s-au jucat acele jocuri prostești de mintea unui copil de câțiva ani fără să se plictisească și ne-au spus seara târziu povești chiar dacă le era somn. Și diminețile tot ei s-au trezit primii să facă focul să ne fie cald și să ne pregătească unele dintre cele mai gustoase mâncăruri pe care le-am mâncat vreodată. Ne-au suportat orice cu cea mai mare dragoste din lume și ne-au alintat așa de tare fiindcă ne-au iubit atât de mult.

     Dacă vorbim de oameni talentați nu putem uita de părinți. Au două servicii, unul în care își investesc energia ca să primească poate doar minimul pe economie; bani necesari pentru întreținerea familiei. Al doilea servici este cel de acasă. Atunci dacă au două locuri de muncă când se mai bucură de viață? Sunt atât de talentați încât reușesc să le facă pe toate chiar dacă le este greu. Se bucură de viață prin viața pe care o trăiesc. Și sunt cumva fericiți pentru că prin aceasta oferă copiilor tot ce pot ei mai mult. Le oferă totul!

     Dar și noi suntem talentați, fiecare om are propriul său talent. Desigur nu putem cântă ca o privighetoare, nu pictăm sau nu stăpânim vreun instrument muzical ș.a.m.d. Talentul unui om constă în seninătatea inimii sale. Luăm viața așa cum este și ne bucurăm de fiecare clipă. Zâmbim când ne este greu pentru că știm că ne va fi și bine într-o zi. Suntem acolo unii pentru alții, mereu pregătiți cu câte o vorbă caldă izvorâtă din adâncul inimii pentru că știm ce înseamnă..., cu o bătaie încurajatoare pe umeri, deciși să facem o faptă bună atunci când avem ocazia și cu speranța că oarecum această viață nu a fost totul ci a fost doar locul în care am învățat să iubim.

Digital playground

Într-o zi pe când patrulam într-o lume virtuală se întâmplă să dau peste o anomalie. Am zărit-o la intersecția procesorului cu placa de bază. Stătea și nu făcea nimic, aștepta ceva cu o răbdare stranie. M-am pornit amenințător spre ea. Când mă văzu căscă a plictis. Atunci a avut loc următorul dialog:

Eu: Buna ziua! Actele la control! Sunt de la Detașamentul Antivirus, secția Securitatea Informatică, nume de cod Sistemul Binar – în lumea virtuală puteam să fiu oricine.

Nefericirea Virtuală (pe care o voi prescurta cu NV, nu că n-aș putea da mereu copy-paste dar e mult de citit apoi ): Vai, domnule patrulor. Pai se poate să nu mă recunoașteți?!

Eu: Se poate, că altfel să-mi cadă basca jos dacă vă întrebam.

NV: Sunt eu, gingașa ființă. Mi se spune Nefericirea sau cu numele de alint, Bombonica.

Eu: Fir-ai tu de acadea. Păi stai că am auzit de tine – dar numai lucruri amare. Ce faci tu aici?

NV: Ce întrebare jignitor de interesantă. Sunt aici pentru tine.

Eu: Aha! Te-am prins girafo! Ai venit să-mi furi zâmbetul de pe buze și să instalezi pe drivere tristețea. Și-apoi își face update-ul singură. Ști ce greu e de depistat? Și chiar dacă aș găsi-o și o șterg trebuie să dau restart la tot sistemul. Ști ce înseamnă asta?? Fă tu back-up la tot în caz că se întâmplă ceva, stai tu în tensiune să vezi dacă mai pornește sistemul de operare... Te voi împiedica să întreprinzi orice acțiune!

NV: Ai grijă cum vorbești, obositule! Dacă vrei să mă îndupleci m-ai bine fugi și dă-mi un like pe facebook.

Eu: Niciodată, mai bine șterg toate programele.

Nefericirea: Cum îți permiți să vorbești așa cu mine? Tu știi cine sunt eu?! Tu mai ai puțin și te întorci în realitatea de unde vii dar eu sunt nemuritoare. Am fost acolo când primii ca tine au mușcat din Apple și voi mai exista când tu vei fi demult în Recycle Bin.

Eu: Auzi, mie nu-mi pasă de când n-ai murit. Pur și simplu îți dau Ignore așa că n-ai decât să vorbești Speech-to-text că eu nu te mai ascult. Du-te și instalează-te pe un CD și dă-ți eject.

NV: Mamă, să moară vecinii mei când văd factura la curent de nu-ți fac praf placa de bază, stai să vezi. Te termin. Îți bag numai programe fantomă și te umplu de viruși. Apoi nici nu vei mai ști pe ce lume trăiești.

Eu: Tu, dute-n Alt+F4 și cine te-o creat. Îmi tot încetinești conexiunea la rețea și-mi schimbi rezoluția ecranului să nu mă pot și eu de o priveliște frumoasă când mă uit pe Windows.

NV: Băi, arzăte-ar curentul de înaltă tensiune, săriți-ar siguranța și picurau-ar apă pe tine când ești în priză.

Eu: Tu, nu-njura de sfinți. Că îmi scot nunchaku din diode și te fac una cu tranzistoru. Nu vrei să pleci? Sun la Antivirus, secția Intervenția să vină Megabiții să te bage-n carantină și de-acolo nu mai scapi numai când vrea Ledul cel roșu.

NV: Mă, încetișor și nu mă provoca, deja simt cum îmi urcă intensitatea. Și n-ai vrea să mă vezi pe tot desktopul.

Eu: Deci mă ameninți. Adevăru-i că singur poate nu-ți fac față. Dar mă voi duce în Explorer după ajutoare.

NV: E pustiu acolo și plin de coduri. Vei reveni tot singur.

Ceasul de pe Desktop sună noaptea jumătate

În Explorer în poartă oare cine bate?

- Eu sunt, Sistemul tău binar iubit
Eu și dintr-un Folder mă întorc rănit.
Firewall-ul a dat greș de astă dată
Iar Database a fost sfărâmată.
Dar deschideți poarta... Nefericirea mă-nconjoară
Pe-aici e plin de Streaming... mai că mă omoară.
On demand atunci la fereastră sare.
Și vrea să-i dea parola de accesare.
Dar Voice strigă cu disperare
Trezind-o din visare:
- Ce faci tu nebuno, nu-i deschide poarta!
Dă-i un Block sau îi vom împărtăși soarta.
Atunci ea un mail îndată lui i-a trimis
Încercând totuși să ajungă la un compromis.
- Ce spui tu străine, Binarul e departe.
Cifra 1 și 0 mii de biți împarte.
Eu sunt a sa mumă, el nu e fiul meu
De ești tu acela nu-ți sunt mumă eu.
Însă dac-un Photoshop vrea să mă păcălească
Îi voi pune pe Burnout ca să îl zdrobească.
Dacă tu ești Binarul cu adevărat
Cel pe care odată eu l-am numărat,
Du-te-n Background, pentru Computer mori
Și-ți va fi mormântul plin de cositori.
Binarul se întoarce și din amplificator sună
Biții defragmentați de peste tot se-adună
Lupta iar începe...
Pentru cine se pricepe.

Eu: A fost o luptă mare și mi-ai ars biții. Acum am rămas noi doi ca-n finalul din Matrix. Eu sunt Binareo și am venit să te-nvăț karate.

NV: Băi, thriller expirat ce ești. Eu sunt expertă în cafteală, o singură dată doar m-a bătut Chuck Norris, dar în rest au încercat mulți.

Eu: Auzi, mie mi se mai spune Solitaire, doar Solitaire. Sunt un războinic. Pot să mă bat chiar și singur.

NV: Da, parcă am auzit de tine. Ești ală în patru culori la care Game Over e ușor. Deși uneori nu se poate termina. Să ne batem deci, va fi o plăcere să te înving și să obțin puncte bonus.

Lupta stă din nou ca să înceapă

Și de data asta chiar că nu e țeapă.

Nefericirea se înarmează până-n dinți

Iar Binarul se duce la AddOn cu rugăminți.

- Tu ești Binare?
- Da, majestate!
Am venit să-ți cer un Cod
Sa pun Nefericirea astăzi pe calapod.
- Orice gând ai tu Binare cu codul ce mi l-ai cerut
Îți spun din păcate ca de ieri Cheat-ul a dispărut.
- Cum, nu mai există Cheat Code?
Atunci this Computer will f—ing explode!

Nefericirea năvăli ca o cascadă

Chiar și Serverul era să cadă.

Dar Binarul se lupta, spumega și se-apăra

Și programele le repara.

De aceea tot ce mișcă pe Computer

Exe, doc, excel chiar și un Router

De fapt nu făceau nimic

Doar am vrut să-i amintesc un pic.

Ziua noapte se făcea și lupta nu se mai oprea

Zgomotul de arme astfel nicicând nu va dispărea.

Cobori în jos, fericire blândă

Și fii pregătită de izbândă

Pătrunde-n Computer și-n rețea

Resetează totul în lipsa mea.

- Din sfera mea venii cu greu

Să stau de vorbă cu un derbedeu

Nimic nu e nou sub Soare

Tu știi că sunt nemuritoare.

Și cum ai vrea să mă cobor?

Poate prin Bucur-Obor...

Ah, deja devii obositor

Of, ești doar un muritor.

Fericirea nu veni, speranțele le nărui

Dar Binarul curajos în luptă stărui.

Nefericirea însă nu mai zăbovi

Pe Binar în executabil îl lovi.

Eu nu vreau să fiu cu ea în trend

Ci vreau la poveste un happy-end.

Binarul primi o super-putere

Și nu mai simți nicio durere,

Nefericirea a anihilat-o în tăcere

Și vă spune la toți la revedere.

1 Euro

    Orice pe lume are un preț iar dacă ar fi să formulăm un principiu pe baza acestei afirmații atunci ar suna astfel: totul pe lume are un preț. Deci, nimic nu este gratis. Nici dragostea nu e.

      Cât costă oare iubirea? Care este prețul ei?

      E chiar simplu de aflat. Se ia una bucată iubire. Nu se ia iubirea ca fiind infinită, deoarece infinitul e un abstract matematic cu care e greu de lucrat și pe deasupra un calcul simplu și logic ne-ar arăta că iubirea înseamnă totul ceea ce n-ar fi teoretic corect deoarece și alte lucruri trebuie să valoreze ceva.

     Atunci simplificăm și zicem că iubirea echivalează cu 1 euro.

     Un bărbat și o femeie au un euro în buzunar și e toată averea lor de atunci. Se plimbă ei fericiți prin oraș dar li se face foame. Atunci văd un bătrân ce vinde covrigi proaspeți și sărați. Hm, ce bine miros și sigur sunt calzi încă, numai buni de mâncat. Pe deasupra sunt și la oferta. Doi covrigi la prețul de 1 euro. Bărbatul cumpără fără ezitare. El și perechea lui mănâncă covrigii cu poftă. Apoi femeia îi spune:

    - Acum, mi-e sete. Trebuia sa fi cumpărat un singur covrig, îl împărțeam în două și ne rămâneau bani să cumpăram și un pahar cu sifon. Jumătate paharul îl beai tu, cealaltă jumătate eu iar apoi eram și sătui și nu ne mai era nici sete. (Mai încolo de ei era un alt bătrân ce avea un dozator și vindea la ofertă două pahare cu sifon la prețul de 1 euro.)

     Bărbatul era acum disperat și nu știa cum să o scoată la capăt deoarece chiar și lui i s-a făcut între timp sete. Nici nu-și mai punea întrebarea dacă vânzătorul ar fi fost de acord să vândă doar un covrig deoarece aceștia erau legați laolaltă cu o ață. Trebuia oricum să se fi gândit din timp, să planifice mai bine ieșirea în oraș dar tot ce omul nu face la momentul oportun se dovedește apoi a fi de un iremediabil “prea târziu”. Era o situație fără ieșire, bani nu mai aveau iar în schimb rămăseseră cu setea și regretele – iar cele din urma se simțeau mult mai neplăcut.

     Femeia dădu să plece. Bătrânul care vindea covrigi înțelegând toată situația îl chemă pe bărbat până la el și-i înapoie banii spunând ca-i va pune de la el înapoi în casierie.

Bucuros, bărbatul cumpără două pahare cu sifon dar când se întoarse să-i ofere mândru un pahar femeii își dădu seama că aceasta plecase, se trezi singur în mijlocul străzii. Se uită în stânga, în dreapta, încoace – încolo, nimic. Atunci se enervă și aruncă cu paharele de pământ.

     După 1 minut apăru femeia și-i spuse cu ochii în lacrimi:

    - Știam că este o fântână în apropiere și am sperat să pot aduce apă de acolo dar este secată. Am văzut cum ai aruncat apa... De ce nu ai mai așteptat puțin?

    - Am greșit din nou...

    Bărbatul nu mai avu puterea să spună nimic dar în ochi i se formară două picături de rouă. Cuvintele oricum erau de prisos acum. Asfaltul înghițise apa păstrând doar umbra ei ce zugrăvea un tablou de chaos.

    Cei doi se priveau acum și totul era pierdut. Timpul se opri pentru o clipa în loc. Apoi răsună glasul vânzătorului de sifon.

   - Uite, vă ofer două pahare cu sifon și pun eu acel euro în locul vostru și fac aceasta numai ca sa vă fie bine.

    Apa a fost deosebit de gustoasă în acea zi.

    Dacă iubirea costă 1 euro cum se face că în acea zi a costat de 3 ori mai mult? Dar dacă ar costa de trei mii de ori mai mult și chiar dacă ar fi inestimabilă de ce se pierde atât de ușor?

     Fiecare om de pe Pământ are o comoară. Fiecare e extrem de bogat, poate avea tot ce a visat sau și-a dorit vreodată. Omul înoată efectiv în aur și ridică grămezile de diamante cu o lopată. Strălucirea și splendoarea fac parte din viața lui. Orice om e cel mai bogat de pe Pământ. Nu se pot compara bogățiile fiindcă nu pot fi evaluate decât la miliarde de bilioane de euro. Efectiv toți au totul. Oamenii nu pot face calcule să vadă cât sunt de bogați, le-ar trebui zece vieți doar să-și numere banii.

Și atunci se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Oamenii nu mai au ce face cu averile. Noțiunea de comoară își pierde sensul magic. Acum sunt doar grămezi de bani.

     Un bărbat și o femeie se plimbă prin oraș fiind imuni la strălucirea lui. Toți locuitorii stau pe munți de aur și au case din smaralde și perle.

     Celor doi li se face foame dar ei știu că nimeni nu mai vinde nimic, nu există nicio meserie pe Pământ, niciun loc de muncă.

Atunci văd un bătrân îmbrăcat în haine de mătase aurie și care avea în mână doi covrigi. Păreau calzi și mirosul lor îmbietor umplea strada.

     Bărbatul, fără să stea prea mult pe gânduri strigă către bătrân:

   - Omule bun, te rog, ne e tare foame. Dă-ne te rog măcar un covrig. 

   - De dat, nu-l dau. În schimb, ți-i vând pe amândoi dacă vrei.

   - Bătrânule, fie. Deși mă pufnește râsul. La cât sunt de bogat aș putea cumpăra toți covrigii din Univers și mi-ar mai rămâne tone de bani. În fine, cât costă cei doi covrigi?

   - Toți banii tăi!

   - De acord, spuse îndată bărbatul. 

   Covrigii au fost deosebit de gustoși în acea zi.

     Unii oameni cred că au multă iubire, alții cred că au puțină. Amândoi greșesc. Fiecare o are pe toată.

Un duș rece

Crezi că ești centrul Universului? Breaking News: Nu ești! Lumea a existat înaintea ta și va mai dăinui mult timp după ce vei fi doar o mână de praf.
Crezi că ești deștept? Un geniu sigur nu ești, mai puțin de 2 % din populația lumii se poate mândri cu așa ceva.
Crezi că ești de neînlocuit? Nimeni nu este de neînlocuit.
Crezi că jumătatea vieții tale te iubește? Cred și eu numai să nu iei mereu acest lucru drept garantat așa că prețuiește, respectă și oferă la rândul tău dragoste.
 Crezi în proverbul "Orice naș își are nașul"? E adevărat.
Crezi că ți se cuvine ceva special sau ai vrea să fi tratat preferențial doar așa că pe tine te cheamă X? Toți oamenii sunt egali.
Crezi că mașina ta e cea mai frumoasă? Un McLaren F1 te-ar pune în umbră.
Crezi că ai mulți bani și că ești bogat? 1 % din populația lumii deține mai multă avere decât ceilalți 99 %. Ți-ar plăcea să faci parte din prima categorie? Dar nu este așa.
Crezi că ești un bun sportiv? Dovedește-o! Din patru în patru ani au loc Jocurile Olimpice.
Crezi că ești frumos și un adevărat magnet pentru femei? Hm, ha-ha... Și eu cred că sunt scriitor. Dar asta rămâne gluma vieții mele.
Crezi că ești invincibil? Până și o piatră e mai tare decât tine. Dacă nu crezi dă-i niște pumni să vedem ce se întâmplă.
Crezi că ești sănătos și nicio boală nu te atinge? Uită-te la ce conține mâncarea ta cea de toate zilele. Scrie pe toate ambalajele. Sau tu doar le arunci?
Crezi că ești un om bun? Atunci fă altuia ce ai vrea să-ți facă el ție.
Crezi că ai răspunsuri la toate întrebările? Demonstrează existența materiei întunecate din Univers și vei primi pe loc un premiu Nobel iar cei de la NASA îți vor ridica o statuie.
Crezi că dacă-ți asumi riscuri nu vei pierde fiindcă așa simți tu? Depinde, ști tu cum e. Probabilitatea să dai greș e de 50 %. Deci ce va fi? Roșu sau negru?
Crezi că ești fericit, că ești o persoană optimistă care atrage lucrurile pozitive și astfel toată viața e roz? Atunci de ce dai greș câteodată și te doare așa de tare?
Crezi că poți face ce vrei în viață? Atunci nu mai pierde timpul dar nu uita să respecți regulile. Prima regulă este că nu poți face chiar orice. A doua regulă este că pentru orice faci există consecințe. Am glumit, nu există reguli, eu le-am inventat acum.
Crezi că ești nefericit la locul de muncă? Nu ai vrea să ști cum și cât lucrează unii doar pentru a avea bani să se întrețină. Dacă ești totuși curios caută pe Google. 
Crezi că ești neîndreptățit în vreun fel? Da, ești. Face parte din viață să mori cu dreptatea în mână (conform jocului meu de cuvinte reiese că moartea face parte din viață - e nedrept, nu?)
Crezi că stăpânești arta de a face dragoste? Precis...
Crezi că dacă ai spus "Da" în fața altarului poți respecta jurământul toată viața? Atunci de ce ai mai jurat?
Crezi că ai o viață împlinită din toate punctele de vedere? Atunci de ce îți dorești mereu mai mult?
Crezi că-i poți oferi iubitei luna de pe cer? Și iubita crede această minciună? În nicio relație minciunile nu-și au rostul.
Crezi că timpul tău nu trece? Uită-te mai des în oglindă și la un moment dat vei sesiza diferențele.
Crezi că Dumnezeu nu există? Dar dacă există atunci ai pierdut tot.
Crezi că oamenii se schimbă? Dar tu te poți schimba?
Crezi că i-ai putea ierta vreodată pe cei care ți-au făcut rău? Este o întrebare capcană. Oricum răspunzi este o minciună. Trebuie să ierți oamenii pe loc. Dacă duci ura cu tine în suflet de-a lungul timpului ea se așează într-un locșor lângă inimă, la căldurică și apoi refuză să mai iasă. Devine parte din suflet și bucățică de inimă.
Crezi că îi vizitezi destul de des pe părinții care te-au crescut, pe bătrânii aceia frumoși cu părul alb? Eu cred că nu.
Crezi că e bună băutura sau fumatul? Întreabă medicii, ei știu totul despre corpul omenesc.
 Crezi că prietenul tău cel mai bun nu te-ar trăda niciodată? Apoi depinde ce primește în schimb.
Crezi că tot ce am scris e o prostie? Atunci de ce ai mai citit?