Orice pe lume are
un preț
iar dacă
ar fi să
formulăm
un principiu pe baza acestei afirmații
atunci ar suna astfel: totul pe lume are un preț.
Deci, nimic nu este gratis. Nici dragostea nu e.
Cât
costă
oare iubirea? Care este prețul
ei?
E chiar simplu de
aflat. Se ia una bucată
iubire. Nu se ia iubirea ca fiind infinită,
deoarece infinitul e un abstract matematic cu care e greu de lucrat
și
pe deasupra un calcul simplu și
logic ne-ar arăta
că
iubirea înseamnă
totul ceea ce n-ar fi teoretic corect deoarece și
alte lucruri trebuie să
valoreze ceva.
Atunci
simplificăm
și
zicem că
iubirea echivalează
cu 1 euro.
Un
bărbat
și
o femeie au un euro în
buzunar și
e toată averea lor de atunci.
Se plimbă
ei fericiți
prin oraș
dar li se face foame. Atunci văd
un bătrân
ce vinde covrigi proaspeți
și sărați. Hm,
ce bine miros și
sigur
sunt calzi încă,
numai buni de mâncat.
Pe
deasupra sunt și
la oferta. Doi covrigi la prețul
de 1 euro. Bărbatul
cumpără
fără
ezitare. El și
perechea lui mănâncă
covrigii cu poftă.
Apoi femeia îi
spune:
- Acum, mi-e sete.
Trebuia sa fi cumpărat un singur covrig, îl
împărțeam
în
două
și
ne rămâneau
bani să
cumpăram
și
un pahar cu sifon. Jumătate
paharul îl
beai tu, cealaltă
jumătate
eu iar apoi eram și
sătui
și
nu ne mai era nici sete. (Mai încolo de ei era un alt bătrân
ce avea un dozator și
vindea la ofertă
două
pahare cu sifon la prețul
de 1 euro.)
Bărbatul
era acum disperat și
nu știa
cum să
o scoată
la capăt
deoarece chiar și
lui i s-a făcut între
timp sete. Nici nu-și
mai punea întrebarea
dacă
vânzătorul
ar fi fost de acord să
vândă
doar un covrig deoarece aceștia
erau legați
laolaltă
cu o ață.
Trebuia oricum să
se fi gândit din timp, să
planifice mai bine ieșirea în oraș
dar tot ce omul nu face la momentul oportun se dovedește
apoi a fi de un iremediabil “prea târziu”.
Era o situație
fără
ieșire,
bani nu mai aveau iar în
schimb rămăseseră
cu setea și
regretele – iar cele din urma se simțeau
mult mai neplăcut.
Femeia dădu
să
plece. Bătrânul
care vindea covrigi înțelegând
toată
situația
îl
chemă
pe bărbat
până la el și-i înapoie banii spunând
ca-i va pune de la el înapoi
în
casierie.
Bucuros, bărbatul
cumpără
două pahare cu sifon dar când se întoarse să-i ofere mândru un
pahar femeii își dădu seama că aceasta plecase, se trezi singur
în mijlocul străzii. Se uită în stânga, în dreapta, încoace –
încolo, nimic. Atunci se enervă și aruncă cu paharele de pământ.
După
1 minut apăru femeia și-i spuse cu ochii în lacrimi:
-
Știam că este o fântână în apropiere și am sperat să pot
aduce apă de acolo dar este secată. Am văzut cum ai aruncat apa...
De ce nu ai mai așteptat puțin?
-
Am greșit din nou...
Bărbatul nu mai
avu
puterea să spună
nimic dar în
ochi i se formară
două
picături
de rouă.
Cuvintele oricum
erau de prisos acum. Asfaltul înghițise
apa păstrând
doar umbra ei ce
zugrăvea
un tablou
de chaos.
Cei doi se
priveau acum și
totul era
pierdut. Timpul se opri pentru o clipa în
loc. Apoi răsună
glasul vânzătorului
de sifon.
-
Uite, vă
ofer două
pahare cu sifon
și
pun eu acel euro în
locul vostru și
fac aceasta numai
ca sa vă
fie bine.
Apa a fost
deosebit de gustoasă
în
acea zi.
Dacă
iubirea costă 1 euro cum se face că în acea zi a costat de 3 ori
mai mult? Dar dacă
ar costa de trei mii de ori mai mult și
chiar dacă
ar fi inestimabilă
de ce se pierde
atât de ușor?
Fiecare om de pe
Pământ
are o comoară.
Fiecare e extrem de bogat, poate avea tot ce a visat sau și-a
dorit vreodată.
Omul înoată
efectiv în
aur și
ridică
grămezile
de diamante cu o lopată.
Strălucirea și
splendoarea fac parte din viața
lui. Orice om e cel mai bogat de pe Pământ.
Nu se pot compara bogățiile
fiindcă
nu pot fi evaluate decât
la miliarde de bilioane de euro. Efectiv toți
au totul.
Oamenii nu pot face calcule să vadă cât sunt de bogați,
le-ar trebui zece vieți
doar să-și
numere banii.
Și
atunci se întâmplă
ceea ce trebuie să
se întâmple.
Oamenii
nu mai au ce face cu averile.
Noțiunea
de comoară
își
pierde sensul magic. Acum sunt doar grămezi
de bani.
Un bărbat
și
o femeie se plimbă
prin oraș
fiind imuni la strălucirea lui.
Toți
locuitorii stau pe munți
de aur și
au case din smaralde și
perle.
Celor
doi li se face
foame dar ei știu
că
nimeni nu mai vinde nimic, nu există
nicio meserie pe Pământ,
niciun loc de muncă.
Atunci
văd un bătrân îmbrăcat în haine de mătase aurie și care avea în mână doi covrigi. Păreau calzi și
mirosul lor îmbietor umplea strada.
Bărbatul,
fără să stea prea mult pe gânduri
strigă
către bătrân:
-
Omule bun, te rog, ne e tare foame. Dă-ne te rog măcar un covrig.
-
De dat, nu-l dau. În schimb, ți-i vând pe amândoi dacă vrei.
- Bătrânule, fie. Deși mă pufnește râsul. La cât sunt de bogat aș
putea cumpăra toți covrigii din Univers și mi-ar mai rămâne
tone de bani. În fine, cât costă cei doi covrigi?
-
Toți banii tăi!
-
De acord, spuse îndată bărbatul.
Covrigii
au fost deosebit de gustoși în acea zi.
Unii oameni cred că
au multă
iubire, alții
cred că
au puțină.
Amândoi
greșesc.
Fiecare o are pe toată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu