REABILITAREA CREDINȚEI II

Î.  Cum ar trebui să înțelegem Geneza 6:6 privitor însăși la creația omului?
R.  As spune că pot înțelege sentimentul de mâhnire pe care l-a simțit Dumnezeu. Dacă ai copii și te bucuri de ei, îți închipui ce bine o să le meargă, ce viață frumoasă o să aibă - și în mod natural tu ca părinte le pui la dispoziție tot ce-i mai bun, dar apoi ei sunt neascultători, fac lucruri care ție nu ți se par ok și chiar lucruri vădit contra ta, atunci te superi, ești dezamăgit. Vorbind din perspectiva mea de părinte aș pedepsi copilul meu când face ceva greșit. Dacă s-ar comporta urât cu mine cum văd la unele persoane cunoscute atunci efectiv nu aș mai dori nici un contact cu propriul meu copil ( cazuri extreme dar posibile). Și Dumnezeu, oferindu-ne libertate în alegere plus în Paradis toate posibilitățile, chiar avea motive sa fie dezamăgit.

Î.  De ce are Dumnezeu nevoia ca omul să-L asculte și să-i slujească?
R.  A sluji, a te supune sunt lucruri care nu sună bine în urechea nimănui, dar dacă ne gândim mai atent la ele, ne dăm seama că doar cuvântul în sine "a sluji" nu definește de unul singur relația Dumnezeu - Om. Dumnezeu e întruchiparea binelui, a iubirii și a frumosului. A-i sluji lui înseamnă nu mai mult decât a sluji binelui sau adevărului însuși. Prin comportamentul nostru și înclinația sufletului și minții noastre noi de fapt îi slujim Lui. În momentele în care facem bine, ne gândim la ce-i bun și frumos îi slujim Lui. Ascultarea față de El e de fapt spre binele nostru. Și dacă nu am ignora sfaturile și cerințele lui atunci viața noastră nu ar fi grea. Încercând să ne separam de el, de ascultarea de el și evitând să-L slujim noi am dorit să ne considerăm proprii noștri dumnezei. Neacceptând-ul pe El mai mare peste noi încercăm să ne atribuim nouă însăși capacitatea de a hotărî ce-i bine și rău. Dar făcând astfel nu am procedat bine - căci lumea a ajuns în pragul distrugerii așa.

Î.  În momentul în care Dumnezeu îi permite Diavolului să ne ademenească în capcana răului (punându-ne credința la încercare) nu înseamnă oare acest lucru că de fapt Dumnezeu se folosește de el pentru a vedea cine rezista tentațiilor și cine cedează?
R.  În acest punct se dovedește înclinația unei ființe, înspre bine sau înspre rău. Diavolul a pus pe masa o provocare bine gândită la care Dumnezeu nu avea cum răspunde altfel. Desigur e o situație chiar neplăcută privind suferința din jur. Cu atât mai mult e greu ca având parte de probleme să te gândești la Dumnezeu. Rămâne totuși o necesitate. Regulile adevărului și corectitudinii nu se schimba. Deci Dumnezeu nu-i permite Diavolului să ne ademenească pentru că așa-i face Lui bucurie și plăcere, ci pentru ca doar așa poate ieși adevărul la iveală pentru toate ființele existente în Univers. Dacă nu ar fi așa, atunci ar apărea clar semne de întrebare. Dacă Dumnezeu are dreptate atunci de ce nu ar distruge răul pe loc și nu ar mai lăsa timp celorlați să vadă că ce zice Diavolul nu e adevărat?

Î.  De ce știința se contrazice deseori cu religia?
R. Sunt două domenii diferite, amândouă cumva în mișcare. Dar știința are alte metode de măsura și credința încă nu a ajuns măsurabilă. Ce mi se pare interesant e că Biblia reușește să explice ceva în cuvinte foarte simple care dăinuiesc de mii de ani în timp ce știința se modifică continuu, convingerile se schimbă de la an la an, se descoperă ceva care duce la ignorarea a altceva ș.a.m.d. Pe lângă faptul că nu există o continuare perfectă a  cercetărilor, știința nici nu poate da răspuns la multe întrebări.

Î.  Dacă oamenii de știință ar descoperi "teoria unificată" înțelegând nașterea și funcționarea Universului cu tot ce cuprinde acesta am putea spune ca am accesat mintea lui Dumnezeu?
Dacă știința ar deveni capabilă de orice schimbare și-o dorește, să nu-i fie nimic imposibil, s-ar alinia in linia perfectă a adevărului, bunătății și frumuseții, dacă ar răspunde tuturor întrebărilor care au fost și vor apărea vreodată, atunci aș putea spune ca s-ar alinia cu Dumnezeu; dar apare ceva ce rămâne totuși diferit - El e fără început și fără sfârșit, oare e și știința la fel?

Î. Rezumă te rog Biblia în câteva cuvinte.
R. Ca oameni trăim o viață limitată între naștere și moarte, amândouă evenimentele fiind ceva ce noi nu putem controla. Pe parcursul acestei vieți ajungem să ne punem întrebări la care în Biblie găsim răspunsuri clare. Există un Dumnezeu unic și atotputernic, personificarea Iubirii și Binelui. El e Adevărul și prin el existăm. Putem avea o viață fericită și împlinită dacă-L recunoaștem și-L urmăm, dacă-L acceptam în viața noastră. Deși ne e greu uneori el ne dă răspunsuri de ce e așa și nu doar atât, ne asigură că nu va fi continuu așa, căci lucrurile se schimbă. În funcție de hotărârile noastre o să avem posibilitatea ca după moarte să trăim o viață minunată și lipsită de tot ce e rău. Condiția e să avem dispoziția sufletească să alegem și să facem binele. Să dovedim că suntem ai Lui. 7.

Î.  Care este versetul tău preferat din Biblie?
R.  Evrei 11:1

Î.  Dintre toate religiile care este cea adevărată și de ce?
R.  Am fost curioasă să înțeleg diferite religii, pentru mine însă religia adevărată e cea a "Martorilor lui Iehova" . Pentru că  sub nicio formă nu participă la război, nu sunt dispuși să-și omoare semenii pentru pământ sau convingeri, nu sunt rasiști sau naționaliști. Se țin strâns de cuvintele Bibliei ceea ce la majoritatea religiilor nu se potrivește. E o religie cu o logică clară și ce îmi place în mod deosebit este străduința continuă de a înțelege și a pune mai bine în practică Cuvântul lui Dumnezeu (totuși în "limitele noastre pământești"). Pe lângă acestea am primit pe parcursul vieții mele destule dovezi clare că e singura adevărată. Deși de multe ori am fost departe de această religie doar aici mi-am găsit liniștea sufletească și m-am simțit "acasă".

Î.  Dacă ai avea în față un înger care ar fi trei întrebări care i le-ai adresa?
R.  1. Cum se simte libertatea de mișcare, de a zbura și a nu fi dependent de gravitație?
2. Cum e viața ta?
3. Ce-ți place cel mai mult la Dumnezeu?

Î.  Făcând un joc al imaginației, oare ce ar fi putut înțelege Isaia când a scris capitolul 53?
R.  Pe vremea lui Isaia jertfele de răscumpărare pentru păcat erau foarte bine cunoscute. Faptul că un om urma să fie o jertfă pentru toți probabil suna ciudat pentru el. Dar el știa un lucru, profeția lui se va împlini și el trebuia sa o noteze căci era de la Dumnezeu.

Î.  De ce e inevitabila lupta pe care o duce omul pe tot parcursul vieții cu el însuși pentru a fi de fapt ceea ce este și totodată ceea ce ar trebui sa fie (oricum e păcătos dar oricum ar vrea sa fie creștin)?
R.  E o luptă necesară, prin ea învățăm și ne dăm seama ce suntem și ce vrem să fim și sperăm cum să reușim să ajungem ce ne dorim. Deși rămânem limitați de timp, avem o mulțime de posibilități.

Î.  Mai este foarte mult până atunci, dar când va fi timpul, care ar fi cele mai frumoase trăiri cu care ai pleca din viață?
R.  Pe primul loc aș spune că e minunat că am avut parte de copii, că am avut dreptul să le dau viață, să-i văd crescând și trăind sub ochii mei. Bucuria de a petrece timp cu persoane apropiate sufletului meu, rudenii și prieteni. Bucuriile simțite privind frumusețea naturii, a animalelor și nu la sfârșit bucuria lucrurilor pe care am reușit să le fac, toate însoțite de speranța că asta nu a fost tot.