sâmbătă, 26 septembrie 2015

DESPRE REUȘITA ÎN VIAȚĂ

O altfel de recenzie    „Straight Outta Compton” - 2015

     - Yo Dre! 
     - What up?
     - I got something to say!

      "Niggaz Wit Attitudes", o adunătură de tineri în fața unei mulțimi în delir. Vocea unei generații și a unei culturi aparte, a unei rase cu care istoria a fost nemiloasă și neiertătoare. Dar istoria se îndreaptă, oamenii se schimbă și odată cu ei nici mentalitățile nu mai sunt la fel. Uneori când ne uităm în spate nu ne vine să credem ce au făcut strămoșii noștri, probabil ni se pare că prețul plătit ca lumea să fie așa cum o știm noi astăzi a fost totuși prea mare. Poate putea fi altfel, nu cu așa multă suferință, cu mai puține războaie și nu cu atâția oameni care au murit pe nedrept. Dar dacă istoria nu se poate schimba cu siguranță altfel stau lucrurile în privința viitorului.
      Să revenim însă la film. Dr. Dre, geniul din spatele tuturor, un DJ tânăr care câștiga 50 de dolari după o noapte de mixat și care locuia în ghetou laolaltă cu părinții. Același om care a exersat o noapte întreagă cu Eazy-E în studio doar ca să înregistreze primul vers al unui cântec. Numai că viziunea unui om face diferența între reușită și eșec.
      Cât de tare trebuie să crezi în visul tău astfel încât să fii în stare să modifici realitatea? Eazy-E nu era cântăreț dar Dr. Dre a schimbat acest lucru și peste puțin timp l-a transformat pe Eric Lynn Wright în legendă. Doar că moartea nu ocolește nici legendele. R.I.P. Eric
      Un grup – „N.W.A.” - care a zguduit America sfârșitului anilor 80. Pentru că își permitea să spună lucrurilor pe nume și să arate cu degetul spre problemele discriminării rasiale, să sublinieze faptul că toți oamenii sunt la fel și ar merita drepturi egale în viață indiferent de culoarea pielii. Clar, versurile erau vulgare, dar cum puteau să atragă atenția? Brutalitatea poliției și arestările ilegale împotriva negrilor erau pe atunci la ordinea zilei (și acum?!). Cum pot fi atare lucruri juste sau de înțeles? Eu mă voi abține totuși să reproduc ce au afirmat ei în acel cântec celebru dedicat oamenilor legii.
      Să nu trec mai departe fără să-i amintesc pe ceilalți membri ai formației: Ice Cube, Dj Yella, MC Ren – toți cu realizări majore în viață, cu o emblemă de pionieri și deschizători de drumuri pe care o poartă mândri și care le reamintește și lor de unde au pornit.
      E ciudat să scriu despre acest film când nu e regizat nici de Spielberg, Tarantino, James Cameron ș.a., nu e nominalizat nici la Oscar și nu joacă De Niro, Al Pacino, Hopkins etc. Dar pot să scriu despre ce vreau. Probabil nu voi mai face vreo altă recenzie, există critici de film care duc această știință la rangul de artă.
        Reușita în viață, acesta e titlul de fapt. Andre Romelle Young aka Dr. Dre a câștigat 620 milioane de dolari doar în 2014, anul în care a vândut compania Beats celor de la Apple. Nu această afacere îl recomandă ca un om care a avut succes. Dar să ne gândim: tânăr, fără speranță, de culoare, sub influența găștilor de cartier, cu droguri, arme, băutură la discreție, cu un venit mult sub limita supraviețuirii. Șansă de reușită: one in a million. Atunci dacă șansele sunt împotriva unui om cum reușește acesta să se ridice deasupra tuturor? Iar apoi cum poate să plece din „N.W.A.” când trupa era pe culmile succesului? El nu prea cânta, nu ar fi putut continua o carieră solo. Dar a făcut ce a știut mai bine: a găsit talente și i-a promovat. Dar cum a putut pleca cu nimic din „Death Row Records” după ce a clădit acel imperiu împreună cu Suge Knight? Toată munca și viața lui erau în acel studio; acolo unde înregistrau piese devenite ulterior hit-uri artiști (pe atunci doar niște băieți de cartier cu oarece talent la rime) precum Tupac, Snoop Dog, MC Hammer și lista ar putea continua.
        A început aproape de la zero, iarăși. Când realitatea nu e bună poți alege să privești în viitor și să modifici șirul evenimentelor din realitate astfel încât să programezi ziua de mâine așa cum vrei. Se mai numește îndeplinirea dorințelor. Oare din ce perspectivă trebuie să privești viitorul ca să-l poți descoperii pe unul dintre cei mai buni rapperi din istorie (dacă nu chiar cel mai bun!) și să crezi în el chiar dacă este alb. Adică, să fim serioși! Dacă cineva nu a avut din start nicio șansă acela a fost Eminem. Dar Dr. Dre a crezut în el și l-a ajutat să ajungă cel mai sus. Să nu uităm de 50 Cent și desigur mulți alții. Vreau să fiu puțin ironic (ori nu neapărat) : dacă Dr. Dre și-ar pune în cap m-ar putea învăța și pe mine să cânt rap și să primesc cândva un disc din vreun material prețios. Și eu am avut note mici la muzică. Totuși nu vreau să fiu înțeles greșit. Nu ridic nimănui statui și nu elogiez pe nimeni. La orice oră pot scrie alte materiale asemănătoare și să aleg alți protagoniști care au reușit să facă din nimic ceva uriaș care va dăinui în timp. Ideea este cu totul alta.
        De ce am scris acest material? Din mai multe motive. Nu, nu am înnebunit deci aceasta nu face parte din listă. În primul rând pot să scriu ce-mi trece prin cap, nu trebuie nimeni să fie de acord la fel cum toată lumea poate fi împotrivă. În al doilea rând pentru că într-un fel sau altul toți am auzit de acești oameni sau îi vedem în filme ori pe canalele de muzică unde se afișează cu mașini scumpe, bani, mult aur și femei frumoase (nu, nu sunt maneliști de peste ocean!). S-a întâmplat să văd acum ceva timp filmul și îmi pare că are ceva special, nu la vedere ci mai degrabă ascuns undeva cu o dibăcie de maestru. Am verificat veridicitatea poveștii din „Straight Outta Compton” folosind mai multe surse și toate s-au confirmat. Și atunci revin la aceeași întrebare: Cum reușesc alții acolo unde cei mai mulți dau greș? Cum încearcă alții ceva nou și au succes în direcția în care mulți nici nu cred că merită efortul de a se gândi?
Răspunsul e simplu: I got something to say!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu